joi, 26 martie 2009

Pateu vegetal

Pateul vegetal Ardealul are ca principale ingrediente apa si uleiul vegetal, urmate de proteina vegetala de soia, aditivi alimentari si condimente.

Amestecul de apă, ulei şi proteină vegetală de soia trebuia îngroşat cu ajutorul aditivilor alimentari pentru a avea consistenţa dorită de producător. Pe lângă amidonul de cartofi a fost utilizat şi caragenanul E407, o substanţă care poate duce la apariţia unor probleme la nivelul tractusului digestiv, care pot culmina în cazul unui consum frecvent cu ulcerul sau chiar cancerul de stomac. Gustul pateului vegetal Ardealul a fost îmbunătăţit cu condimente, dar şi cu monoglutamat monosodic E621, aditiv care poate provoca sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, stări de slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Aspectul produsului analizat a fost îmbunătăţit cu ajutorul coloratului carmin E120 care are o serie de efecte adverse: alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD, acutizarea bolilor Alzheimer şi Parkinson. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune, luând în considerare Regulamentul European 1924/2006 că produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide, dar şi de glucide cu absorbţie rapidă (zahăr). De asemenea, pateul vegetal Ardealul are o valoare energetică ridicată. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat supraponderalilor, obezilor, diabeticilor (din cauza amidonului şi a zahărului), bolnavilor cu afecţiuni inflamatorii, suferinzilor de boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer), de boli hepatice şi renale. Persoanele care suferă de alergie la soia vor testa o cantitate mică de produs, pentru a vedea care sunt efectele asupra organismului.
IngredienteApă, ulei vegetal, proteină vegetală de soia, amidon din cartof, agent de îngroşare (caragenan E407), zahăr, amestec de condimente (ceapă, măghiran, ghimbir, enibahar, nucşoară, cuişoare, chimen, boia, piper, rozmarin, tomate, coriandru), arome, potenţiator de aromă monoglutamat monosodic E621, antioxidanţi (ascorbat de sodiu E301, acid ascorbic E300 ), colorant (carmin E120), sare.

Sursa acestui material este: http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/pateu-vegetal-din-ulei-cu-multe-calorii-502107.html
Din ce observ ca scrie in acest articol imi dau seama ca ar trebui sa evitam sa mai consumama un asemenea aliment, dar intrebare este? De ce se permite producerea unor asemenea alimente daca in mare parte sant facute numai din E-uri, de ce nu se inchide fabrica pana nu produce un aliment naturalsi ar mai fi multe intrebari, dar vom ramane cu intrebarile ca raspunsuri sigur nu vom avea si asta ca santem "respectati", nu vor sa ne deranjeze.
Raspunsul s-ar putea sa fie simplu, pe acesti producatori nu cred ca ii intreseaza din ce sant facute aceste alimente, pe ei ii intreseaza ce profit au si cum ar putea sa faca aceste produse cat mai ieftin. Sa fie clar nu numai acest pateu Ardealul este plin de E-uri, toate au in mare aceeasi compozitie, nimic nu mai este natural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ce sa taci?